Poate simți și tu că trăim într-o eră a suprasaturației informaționale, unde știri, notificări, postări și clipuri video curg într-un flux neîncetat,
bombardându-ne atenția în fiecare clipă.
Ecrane, conturi și platforme par să concureze constant pentru a ne capta simțurile, iar multitudinea de informații disponibile depășește capacitatea creierului de procesare.
Suntem prinși într-un vârtej de date, opinii, imagini și mesaje care se suprapun și se amestecă, transformând simpla încercare de a înțelege realitatea într-un act copleșitor.
Afluxul acesta tăvălug nu ne permite să ne oprim, să reflectăm, să digerăm, să excretăm sau să reciclăm ceea ce primim; mintea ajunge să funcționeze într-o stare de hiperactivitate constantă, consumând resursele interne fără pauză.
Chiar dacă educația „pronutriție” sănătoasă a înregistrat progrese semnificative în ultimul deceniu, ne-am transformat într-o societate obeză informatic. Această obezitate riscă să se transforme din una benignă în una morbidă, afectând nu doar sănătatea mintală, ci și capacitatea de a ne gestiona armonios resursele fiziologice și cognitive.
După cazul tinerei mame de la Constanța, care, din lipsă de încredere în sistemul medical, din convingeri religioase sau ținând cont de informațiile captate pe social media, a refuzat histerectomia impusă de urgență în contextul unei grave hemoragii postpartum, am început să mă întreb cum ar reacționa corpul uman atunci când afluxul necontrolat de nutrienți sau de stimuli externi riscă să-i provoace autoconsum și chiar moartea.
De pe la 20 de ani învăț fiziologie, fiziopatologie, neurofiziologie și procese adaptative în condiții de stres de lungă sau de scurtă durată, și nu mă voi opri. Și nu pentru că sunt grea de cap, ci pentru că schimb mereu lentila, unghiul, perspectiva, întrebarea cu care caut răspunsul. Un drag profesor de medicina internă francez îmi spunea că i-au trebuit peste opt ani să înțeleagă un hormon aparent ”nesemnificativ”, care se cheamă simplu: prolactina.
În continuarea meditației mele, am descoperit că, într-o situație similară societății post-moderne, inteligența biologică folosește un hormon cu adevărat interesant: somatostatina (din grecescul soma = corp și statin = a opri).
Hormonul de inhibiție somatotropică, hormonul care oprește temporar anumite procese în corp, prevenind autoconsumul prin creșteri dereglate.
Îndrăznesc să îi dau azi o interpretare proprie: Hormonul Lucidității!
Somatostatina ne arată în fiziologie, că un act sănătos de menținere a vieții nu înseamnă doar creștere, aflux sau acumulare, ci și pauză, restricție sau inhibiție.
Poate părea paradoxal: cum poate un hormon care oprește procese să fie totuși „pro-anabolic”, adică să favorizeze construcția?
Sensul este neașteptat: închizând fereastra prin care intră nutrienți noi, corpul este forțat să folosească și să refacă ceea ce are deja, optimizând resursele interne.
Astfel, se generează o pauză metabolică necesară, un moment în care organismul încetează să acumuleze din exterior și se ocupă de ceea ce există deja în interior.
Polipeptida nu stimulează în nici un caz stagnarea, lenea metabolică, adormirea, nemișcarea.
Așa cum Cicero vorbește despre ”cum dignitate otium”, hormonul lucidității ne vorbește de pauza activă, de nevoia unui timp de reflecție la sine nu doar la lume.
Metaforic vorbind, ea favorizează zăbava creativă, un spațiu în care ființa se cunoaște și se experimentează din interior.
Seamănă cu ceea ce i-a spus Mephisto lui Faust: „Am să te învăț odată noblețea trândăviei.”
Somatostatina se secretă la două niveluri complementare: central, în hipotalamus, și periferic, în stomac, intestin și celulele delta pancreatice, demonstrând cum un hormon inhibitor poate coordona întreg organismul pentru a menține echilibrul.
La nivelul hipofizei anterioare, ea inhibă hormonii care stimulează creșterea și reproducerea — hormonul de creștere (GH), TSH și prolactina — reglând ciclurile metabolice și hormonale și prevenind supra-activarea și autoconsumarea resurselor.
În periferie, molecula lucidității acționează local în stomac, intestine și pancreas, inhibând secreția hormonilor digestivi și a enzimelor — gastrina, CCK (colecistochinina), secretina, motilina, glucagonul și insulina.
Rezultatul este o reducere indirectă a absorbției nutrienților exogeni, limitând influxul de materiale noi și forțând celulele să folosească, să recicleze și să refacă resursele deja acumulate.
Apare o pauză metabolică necesară, în care organismul încetează să adune din exterior și se concentrează pe optimizarea internă.
Hormonii de creștere sunt acceleratorul; somatostatina este frâna de siguranță. Ea spune corpului „ajunge”, când semnalele de expansiune devin prea puternice. Fără ea, am arde prea repede energia, ne-am topi propriile rezerve și am deveni victimele propriei vitalități.
Societatea, la rândul ei, nu numai că poate fi privită, ci este un adevărat organism colectiv viu, cu propriile celule, hormoni, aparate și mecanisme de reglare.
E susținută de un metabolism veritabil. Hrana ei nu mai e biologică, ci informațională, de conectivitate.
Algoritmii și conexiunile sunt noii hormoni de creștere: accelerează, împing, stimulează fără oprire.
Dar unde este somatostatina socială? Unde se secretă? Cine spune „ajunge”?
Hiperconsumăm constant, ceea ce generează obezitate, confuzie, anxietate și polarizare.
Suntem într-un hipermetabolism epuizant. Cum ne oprim?
Cu somatostatina socială ce devine ”sociostatina”.
Fără somatostatină, corpul se autodistruge.
Fără ”sociostatină”, colectivul se va sufoca în propria abundență informațională.
Consumăm tot: știri, emoții, opinii, păreri, relații, până ajungem să ne consumăm pe noi înșine.
Momentan, cofactorul lucidității este slab, legăturile dintre aminoacizii săi fragile, dar eu cred cu tărie că poate fi tonifiat prin educație în teme fundamentale, gândire critică pe subiecte specifice, conștientizarea relației personale cu informația și o practică concretă de lucru cu sine, ce ne vor ajuta să menținem metabolismul țesăturii sociale optim.
Tu ce crezi?
Cum am putea activa sociostatina?
Ce alți pași putem face pentru ca organismul social să nu se epuizeze în propria sa abundență?
Unde se termină aspirația și unde începe distrugerea omului faustic?
Comentarii