Cuplu în tren - 1956,
Foto: Vivian Maier
Media de vârstă a persoanelor cu care lucrez e undeva între 35-40, dar apar și excepții. Chiar acum lucrez cu tatăl unui prieten ce are deja 75. Încercăm împreună să decelăm cum a creat mintea, în conlucrare cu creierul, adenomul de prostată ce a fost diagnosticat acum 2 ani.
Am mai spus și altă dată, nu există rețete, cauze general valabile, adevăruri universale sau salvatoare.
Oamenii și bolile lor nu intră în cutii, în dicționare, în postări media și în limite aplicabile tuturor.
În schimb există erori particulare de percepție, erori specifice de predicție, erori individuale sau colective de gândire, ce au nevoie să fie identificate, îmbrățișate și aduse în homeostazia prezentului. Altfel generează aceeași realitate, același cadru croit pe dimensiunile strâmte ale părtinirilor minții.
Exact asta fac cu clientul meu. Din întrebare în întrebare, ajungem la tema relațională, o temă delicată și dureroasă. O piesă semnificativă în etiopatogenia disfuncției prostatice.
Nu ajung conștientizările, nu ajung înțelegerile, nu e îndestulătoare acceptarea, pentru ca de mâine creierul să ducă în regresie adenomul.
E un proces, un travaliu de confruntare a vechi și perimate impresii: despre alții, despre relații și despre sine.
Nu am cerut acordul să împărtășesc detalii, însă auzind povestea clientului, mi-am amintit de o întâmplare, pe care o să i-o trimit și lui odată cu postarea de față.
Se referă la ce am surprins anul trecut, la un cuplu simpatic, cu care am interacționat în vacanță, ambii având deja peste 60 de ani.
Preț de o cafea matinală, din scurta interacțiune verbală, opulent îmbibată cu idei, am aflat că erau amândoi la a doua căsătorie, că sunt bine fiecare cu sine, că sunt sănătoși, că au învățat să "relaționeze" târziu, că au cerut sprijin unde s-au împotmolit, că au momente în care pur și simplu fiecare stă în solitudine, că au învățat să vorbească deschis despre limitele lor, că au decis să vâslească "barca" împreună, indiferent de starea întinderii de viață, că își spun povești de noapte bună și că probabil ăsta o fi secretul ce face relaționarea lor să fie atât de împlinitoare.
De ce nu mi-au vorbit de iubire?
De ce n-am căutat eu să o prind între ei?
Pentru că în accepțiunea mea și posibil și a lor, iubirea nu poate fi fotografiată, sur-prinsă, îndesată în cadre sau între figuri umane, nu încape în cuvinte, în frazare (nici chiar în una muzicală), în con-texte apuse sau în seri cu o lună bețiv de nebună, cum e cea nouă de azi!
Nu e o stare impecabilă ci bucuria de a avea cusururi.
Nu e o stare înaltă ci una centrată în dimensiunea recunoscătoare și palpabilă a tegumentului.
Nu e ceva dulceag ci un liant amar între polifenolii bahici.
Nu e ceva extraordinar ci ordinarul din naturalețea fisurii de asfalt.
Nu e interacțiune sexuală seacă, e și comunicare și conlucrare chiar în sfera sexualității.
Nu e ceva nemaipomenit ci un amănunt pe care Viața ni-l așază în dreptul Sinelui în fiecare clipă.
I-am studiat discret ulterior, de la distanță și m-a fascinat dialogul viu, prezent, atent, fluid ce se mișca între ei, asemeni unui val care trăiește, care nu se grăbește epuizant sau rostogolit să se spargă de mal.
Am mai meditat câteva zile apoi, la tema relatiilor sanatoase de maturitate și am adunat câteva note scrise pe un șervețel, de parcă nu respiram în secolul tehnologiei și nu aveam telefonul la îndemâna degetelor.
Rezultatul: niște prescurtări scrijelite, ce au rupt pe alocuri hârtia dar așa îl pot pomeni râzând pe Einstein, cu ale lui celebre bilete vândute cândva scump la o licitație în Israel (nu că aș avea vreo asemănare cu maestrul).
Pentru a consolida o relație de cuplu în mod real (indiferent de vârstă) cred că e nevoie:
-să fii capabil să stai tu cu tine oricât si oricând,
-să te trezești din visul plăcerii cu orice preț,
-să-ți cunoști sensul, prioritățile și misiunea,
-să îți depășești fixații si deprinderi uzate,
-să-ți transcenzi inertiile,
-să îți trădezi vechi imagini sau fantasme despre un celălalt (chiar în aceste zile, Soarele și Pământul activează cuplul genetic 33/19, ce ne invită chimic la depășirea unor memorii celulare, la ieșirea din co-dependență, poate nu atât fizică cât mentală și emoțională -vezi cartea lui R. Rudd, ”Cheile Genelor”),
-să te desprinzi de familiarul din celălalt,
-să fii dispus să asculți,
-să vezi dincolo de lungul timpului tău, în lungul anilor celuilalt,
-să rafinezi caligrafii asemice, de gânduri egotice, până să devină cuvinte coerente,
-să fii atât de brav încât să îndoi colțuri de neplăcere, înainte ca celălalt să sesizeze ascutimi perceptuale,
-să îndrăznești.
Scrieri echilibrate pe tema aceasta, am găsit la Harville Hendricks și Hellen LaKelly Hunt. Prima am citit-o când copila mea era mică: ”Dăruieste iubirea care vindecă”, a doua în perioada divorțului: ”Împreună la bine și la greu ”. Ulterior am făcut un curs în terapia Imago, structurată de cei 2, azi mult mediatizată și în lumea psihologilor din România.
Las un fragment, drept îndemn să le cauți cărțile și inspirație peste weekend.
PS: subiectul este unul inepuizabil în nuanțe, dezbateri și particularități.
Comments