Tot mai des primesc solicitări de ajutor în cazuri de diverse afecțiuni parodontale. Oamenii sunt speriați și îngrijorați de retracțiile gingivale, însă acestea sunt, de fapt, cea mai mică problemă.
Când le spun asta, pe chipurile lor se citește uimirea.
Gingia nu plutește în aer sau în vânt, ci este atașată ferm de oasele maxilare și de rădăcinile dinților. Prin urmare, o retracție gingivală înseamnă că osul subjacent s-a retras. Practic, gingia urmează osul.
Aici apare o întrebare esențială, la care medicina dentară încă nu are un răspuns clar și definitiv: de ce se resoarbe osul?
Putem suspecta o mulțime de factori — infecțioși, inflamatori, igienă precară, înghesuiri dentare care exercită presiune inegală asupra ligamentelor, ducând la uzura lor și a osului, comorbidități și altele. Însă adesea acești factori nu sunt activi, iar osul totuși se retrage.
De mult timp, ca urmare a experienței clinice, aveam bănuieli, dar știi cum e, până nu vezi dovezi clare, negru pe alb, ele rămân doar observații personale sau speculații.
Recent s-a mai făcut un pas important totuși spre înțelegere!
Cercetări detaliate au început în anii ’90, rezultate concrete au apărut abia prin 2017 și certitudini spre finalul lui 2019.
Nu pot cuprinde toate materialele studiate, așa că las mai jos o foarte scurtă concluzie.
Osul este un țesut hibrid, un material compozit format din:
-Matrice organică — în principal colagen tip I, care seamănă cu niște frânghii rezistente ce oferă flexibilitate.
-Matrice anorganică — cristale de hidroxiapatită (Ca₁₀(PO₄)₆(OH)₂), care dau duritate și rezistență.
Pentru ca aceste două componente să fie unite solid, sunt necesare molecule-punte. Proteina manager este osteocalcina. Alături de ea la adeziune mai participă osteopontina, proteinele morfogenetice osoase, proteoglicanii, fibronectina sau tenascina C.
Cum se produce osteocalcina?
Este sintetizată de osteoblaste, celulele care formează osul.
După sinteză, osteocalcina este carboxilată cu ajutorul vitaminei K, iar această carboxilare este esențială, deoarece îi permite să lege calciul cu mare afinitate.
Mecanismul legăturii este următorul:
Colagenul formează o rețea fibroasă în matricea osoasă, pe care se depun cristale de hidroxiapatită, bogate în calciu și fosfat.
Osteocalcina, cu poziții carboxilate ce poartă sarcină negativă, se leagă puternic de ionii de calciu cu sarcină pozitivă de pe suprafața cristalelor.
În același timp, o altă regiune a osteocalcinei interacționează cu colagenul, ancorând astfel cristalul la molecula organică.
Osteocalcina funcționează precum o ancoră moleculară — un capăt se prinde de cristalele minerale prin calciu, iar celălalt de colagen, rezultând un os solid, dar flexibil, capabil să absoarbă șocuri fără să se fractueze ușor.
Ce se întâmplă dacă osteocalcina lipsește sau nu e carboxilată?
Mineralele nu se mai leagă eficient de colagen, ceea ce duce la un os mai poros și fragil. Aceasta se observă de exemplu în cazul deficitului de vitamina K, când osteocalcina rămâne subcarboxilată sau necarboxilată, iar legăturile cu calciul sunt slabe, crescând riscul de fracturi.
Pe scurt, osteocalcina are 2 roluri:
-Un rol structural cunoscut de mult timp, funcționând precum un „adeziv molecular” ce contribuie la rezistența mecanică a osului, așa cum am descris mai sus
-Un rol hormonal descoperit mai recent.
O parte din osteocalcină este eliberată în sânge sub forma sa bioactivă, implicată în reacții la stres (inhibă tonusul parasimpatic și susține tonusul simpatic), în reglarea metabolismului glucozei și insulinei, în a susține funcția musculară, memoria și fertilitatea masculină.
Însă ce se întâmplă când osteocalcina este activă mai mult decât ar trebui?
Când stresorii nu mai sunt ocazionali, un prădător sau nevoia de a găsi hrană și a supraviețui — ci dimpotrivă apar zilnic: șeful, emailul, deadline-ul, partenerul, vecinul, colegul, lipsuri, griji, neajunsuri etc.?
Când ești expus mai mult de o oră, o zi sau o săptămână la acest tip de reacție și corpul tău trebuie să răspundă repetat la stresul acut?
Atunci se deteriorează anumite mecanisme endocrinometabolice, iar ele necesită atenție sporită pentru a remedia sindroamele adaptive generate.
Studiile arată că femeile raportează mai frecvent decât bărbații simptome de stres și anxietate. Pe de o parte prin profilul hormonal, stil de coping diferit orientat spre relații și pe de altă parte datorită rolurilor multiple și presiunilor sociale.
După 40 de ani, mai ales la femei, poate apărea o formă de parodontopatie sau osteoporoză. Problema nu este neapărat peri-menopauza, aportul insuficient de proteine sau de calciu, ci faptul că osteoblastele eliberează osteocalcina cu rol de mediator al răspunsului acut la stres și nu doar ca marker al producției osoase.
S-a observat chiar că, și în lipsa glucocorticoizilor și catecolaminelor (de exemplu, la animale adrenalectomizate), osteocalcina poate menține un răspuns normal adaptativ la stres datorită nivelurilor ridicate din sânge.
Osteocalcina a fost creată evolutiv, filogenetic, pentru a răspunde la stresul acut (fugă de prădători, efort intens) și atunci nu are timp să deterioreze osul.
Dar dacă mecanismul este pornit frecvent sau cronic (prin activarea sistemului nervos simpatic și a cortizolului), osul va fi lipsit pe de o parte de o perfuzie suficientă vasculară prin activarea constantă a receptorilor alfa simpatici de la nivelul arteriolelor și pe de altă parte de liantul molecular esențial.
Ca urmare va intra într-un proces de resorbție netă, ceea ce duce la pierdere de masă osoasă și creșterea riscului de osteoporoză.
Am prezentat un mecanism extrem de simplificat, în realitate axele neuroendocrine pot dezechilibra în cascadă numeroase alte procese periferice organice pentru a face față stresului cronic.
Pe lângă tratamentele stomatologice, cred că este evidentă necesitatea unei abordări multidisciplinare.
Te îndemn să investești timp în a înțelege legătura ta personală între fiziologie și psihic, între reacțiile organice și modul în care trăiești.
Nu există rețete sau soluții universale, nici algoritmi simpli care să funcționeze pentru toată lumea, nici dicționare de cauze sau remedii, pentru că suntem unici.
Dacă te confrunți cu o formă de parodontopatie, fie incipientă sau mai avansată (atenție, „parodontoza” este un termen popular, care nu reflectă neapărat starea țesutului de susținere al dintelui), te invit cu drag să afli mai multe despre mecanismele care o generează și despre tine!
Astfel cresc șansele să ai o supraveghere atentă și o întrerupere a progresiei.
Comentarii