Am ascultat de curând un podcast care pune în prim-plan procesele de gândire ale unor oameni valoroși și modul în care își construiesc ideile.
Episodul a abordat teme precum masculinitatea, modul în care un bărbat se percepe pe sine în diferitele etape ale vieții, sentimentul de insuficiență, dinamici de cuplu, ce așteaptă femeile într-o relație, copilul interior, adolescentul interior și bărbatul matur coexistând în aceeași identitate, nevoia de control și multe altele.
Această conversație mi-a generat o reflecție mult mai profundă asupra subiectului și asupra identității de gen.
De când am început să fiu conștientă de mediul din jur, am observat tensiunile, luptele de putere și conflictele de interese dintre femei și bărbați.
Ca și copil, le percepeam mai mult ca senzații neplăcute în corp — un nod în stomac, o tensiune vagă, o neliniște sau un disconfort greu de explicat.
Mai târziu, m-am străduit să le găsesc explicații cognitive sau să le filtrez prin experiențele mele relaționale. Totuși, nici până azi aceste explicații nu mi-au oferit o concluzie complet satisfăcătoare.
Sistemele vii de pe planeta noastră sunt profund interconectate, iar simpla rațiune biologică nu poate explica în mod direct relațiile dintre femei și bărbați sau fenomenele sociale complexe.
Diferențele cromozomiale XX/XY, hormonale sau anatomice, rezultatul determinismului biologic, nu generează automat conflicte interumane.
În fond, avem aceeași compoziție chimică celulară — C, H, O, N, S, P etc. — aceleași organite, aceleași funcții celulare și biochimice, aceleași organe de bază și aparate, iar 95–99% din genom este identic.
Nicio altă specie nu generează tensiuni sociale atât de complexe, deși și ele au „hormoni diferiți”.
Așadar, explicațiile biologice mă satisfac doar parțial.
Cred însă că adevărata origine a fricțiunilor apare pe scara filogenetică, odată cu evoluția omului și a creierului.
Conexiunile neuronale devin tot mai sofisticate, cortexul prefrontal se extinde, iar limbajul capătă complexitate, susținând noi capacități de simbolizare și crearea de narațiuni interne sau „realități” colective.
Această abstractizare mentală impresionantă dă naștere fenomenelor sociale care lipsesc la oamenii primitivi: valori, norme, conflicte de interese și relații de putere.
Astfel, ceea ce percepeam ca un disconfort corporal în copilărie, generat de rețele nervoase complicate, nu era cauzat de bunica sau bunicul, de mama sau de tata, de diferențele fizice dintre sexe, de hormoni sau de cromozomi, ci de structurile emergente ale minții umane, capabile să construiască lumi simbolice, în care interesele, rolurile și puterea se intersectează și adesea se confruntă.
Copilul trăia consecințele acestor lumi mentale construite nu efectele directe ale diferențelor anatomo-morfologice.
Oportunitățile aduse de structuri biologice avansate generează provocări în alte sectoare ale vieții.
Faptul că putem imagina, proiecta și valoriza lucruri diferite față de ceea ce alții pot imagina, valoriza și proiecta, naște discordie, neînțelegeri personale sau comunitare.
-comunicarea prin limbaj oral, scris și simboluri, -transmiterea de cunoștințe și experiențe între indivizi și generații,
-capacitatea de a învăța din experiențe trecute, -formarea de concepte, teorii, narațiuni și scenarii ipotetice,
-facilitarea inovației, dezvoltarea artei, științei și culturii.
Și tot nouă ne revine responsabilitatea și onoarea de a aduce armonie între aceste contrarii, exact grație dotărilor biologice incredibile pe care le deține Homo sapiens modern.
Biologia montează scena, dar mintea umană regizează performance-ul.
Mintea nu este un lucru sau un concept intangibil.
Ea este un proces emergent, întrupat și relațional, susținut de structura materială a organismului.
Stephen Grossberg, profesor emerit de Matematică și Statistică la Universitatea din Boston, a dezvoltat modele matematice dinamice pentru procesele neuronale, folosind sisteme diferențiale neliniare, ce descriu generarea acestor comportamente emergente și adaptative.
Prin aceste ecuații, a oferit un cadru formal înțelegerii modului în care percepția, memoria, învățarea și atenția apar din interacțiuni neuronale extrem de complexe, cu mare specificitate individuală.
Astăzi știu că tensiunile între sexe nu derivă din diferențe fundamentale de structură sau compoziție, ci din felul în care creierul uman, prin imaginație și abstractizare, creează realități sociale în care conflictele consolidate cultural, rolurile de gen învățate, așteptările internalizate despre „cum trebuie să fie celălalt” și interesele divergente devin posibile și vizibile.
Următorul pas în metabolismul societății nu este să reinstalăm, repetitiv, o logică a taberelor în această polaritate, ci să cultivăm o igienă mentală susținută, care să faciliteze integrarea contrariilor și formarea unor relații interdependente, flexibile și coerente.
O astfel de orientare favorizează transformarea polarităților în complementarități funcționale și convertirea tensiunilor în dialog constructiv.
Comentarii