Pentru cei care au ajuns pe munți deoarece nu s-au oprit pe dealuri!
Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat - care e gândul!
Nichita Stănescu
Probabil că astfel de aripi își cresc cei ce izbutesc să zboare în înaltul științei, în aventura propriei chemări și spre sublimul necunoscutului, pentru a-i da sens și a-i gusta înțelesul.
De acolo coboară grațios, să ne aducă ordine și nouă, celor întrebători, rămași la sol, lipsiți de meșteșugul aripilor turnesol.
Ieri s-a acordat Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină 2024, cercetătorilor Victor Ambros şi Gary Ruvkun pentru „descoperirea microARN şi a rolului său în reglarea
post-transcripţională a genelor”.
„Informaţiile stocate în cromozomii noştri pot fi comparate cu un manual de instrucţiuni pentru toate celulele din corpul nostru. Fiecare celulă conţine aceiaşi cromozomi, deci fiecare celulă conţine exact acelaşi set de gene şi exact acelaşi set de instrucţiuni. Cu toate acestea, diferite tipuri de celule, cum ar fi celulele musculare şi nervoase, au caracteristici foarte distincte. Cum apar aceste diferenţe? Răspunsul se află în reglarea genelor, care permite fiecărei celule să selecteze doar instrucţiunile relevante. Acest lucru asigură faptul că numai setul corect de gene este activ în fiecare tip de celulă.
Descoperirea lor este revoluționară, pentru că a dezvăluit un principiu complet nou de reglare a genelor care s-a dovedit a fi esențial pentru organismele multicelulare, inclusiv pentru oameni”, transmite Comitetul Nobel.
Cercetările genetice realizate în ultimii 20 de ani au subliniat faptul că celulele și țesuturile nu se dezvoltă normal fără acest microARN. Astfel de molecule cu rol de reglare, așa cum o sugerează însăși denumirea, nu prezintă decât 22-25 de nucleotide, comparativ cu moleculele de ARN mesager care pot avea mii de nucleotide.
Reglarea anormală de către microARN poate să conducă la cancer și au fost găsite mutații în genele care codifică microARN-uri la oameni, ce provoacă afecțiuni precum pierderea congenitală a auzului, tulburări ale ochilor și ale scheletului.
Vorbim practic despre o ramură a geneticii complet nouă, cu implicații uriașe în ceea ce înseamnă posibile viitoare tratamente împotriva unor boli considerate incurabile.
Tot ieri s-au împlinit 16 ani de la moartea marelui George Emil Palade, fost biolog, medic și om de știință american de origine română, cu contribuții notabile în sectorul biologiei celulare, singurul conațional laureat în 1974 al premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (împreună cu belgienii Albert Claude și Christian de Duve) pentru descoperiri privind organizarea funcțională a celulei, ce au avut un rol capital în dezvoltarea biologiei celulare moderne.
Un coleg de generație spunea: “Galileo Galilei a inventat telescopul. Şi-ntr-o noapte l-a îndreptat spre cer şi s-a uitat şi a văzut ce n-a văzut nimeni. Palade a făcut invers. A luat un microscop electronic făcut în anii ’30 de nişte nemţi şi s-a uitat la celule şi a văzut ce n-a văzut nimeni. Galilei a desenat harta cerurilor şi Palade harta celulei.“
Cred că de la Palade încoace am început să înțelegem real ce se petrece în micro dimensiunea organismului.
Günter Blobel, elev al savantului de la Institutul Rockefeller din New York, el însuşi laureat cu Nobel afirmă: “Palade a fost pentru biologia celulară ceea ce Einstein a fost pentru fizică“.
Prima dată am auzit de el prin anii '85-86, stând gură-cască la discuțiile dintre tata (profesorul Constantin Sănduță, un inițiator precoce al interdisciplinarității și al aplecării sistemice asupra fenomenului sportiv în România) și profesorul Mircea Ifrim, la masa noastră din sufragerie. Mare lucru n-am înțeles atunci, dar a rămas numele încastrat undeva în memorie până în 1993, când un alt distins medic român, profesorul Gheorghe Benga, ne-a vorbit la cursurile de biologie celulară și moleculară de genialitatea lui Palade.
Cel mai important element al cercetărilor lui a fost explicaţia mecanismului celular al producţiei de proteine. A pus în evidenţă particule intracitoplasmatice bogate în ARN, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor, numite ribozomi sau corpusculii lui Palade.
Prin analiza biochimică a fracțiunilor mitocondriale izolate, alături de Philip Siekevitz, medicul român a stabilit definitiv rolul acestor organite subcelulare, drept componentele majore în producerea de energie.
Profesorul Benga a lipsit la câteva cursuri, pleca în America și ne împărtășea despre existența unei proteine-canal pentru apă în membrana celulară a globulelor roșii (denumită ulterior aquaporina1) pe care a reușit să o detecteze în 1986, cu ajutorul unei substanțe furnizată de doctorul Ross P. Holmes, de la Universitatea Illinois.
Avea preocupări prioritare în microuniversul celulei în ceea ce caracterizează membranele subcelulare hepatice, interacțiunile moleculare și mecanismele transportului apei prin biomembrane, cu aplicații medicale în epilepsie și distrofii musculare (în colaborare cu soția, doamna profesor Ileana Benga, cu o bogată activitate de cercetare în epilepsie și boli neurometabolice la copii).
Era trist, întrucât în 1992, biochimistul Peter Agre publică un studiu referitor la proprietatea aquaporinei de a transporta apa prin membrana celulară, în care profesorul Benga este omis din bibliografie.
Are multiple premii și recunoașteri internaționale dar nu Nobelul; în 2003 cu același topic, americanul obține recunoașterea în Chimie la Stockholm, românul fiind exclus.
Nu-l cunosc pe Agre, dar ce știu cu certitudine e că dascăl și cercetător talentat precum profesorul Benga, România deocamdată nu are (încă păstrez filele îngălbenite de vreme, greu lizibile pentru ochiul ce și-a pierdut antrenamentul, pe care am învățat să iau noțite cifrat așa încât să nu pierd nici o idee din fluxul academic hipercomplex cu care se prezenta în fața studenților).
Mă plec cu recunoștință în fața acestor oameni de excepție, ei împletesc punți cu preocupările lor, ”peste care sufletele traversează de la unele la altele, în căutarea unității dintâi”, în termenii lui Nichita!
Commenti