Există la ora actuală în lume probabil un număr impresionant de terapii, metode, tehnici, sisteme (mai mult sau mai puțin speculative/științifice, mai mult sau mai puțin în legătură cu arhitectura creierului), prin care să dobândești/redobândești controlul emoțiilor, să îți înțelegi tiparele de comportament și de reacție, dinamicile relaționale, să te eliberezi de prejudecăți/convingeri limitative, să descoperi moduri eficiente de a răspunde provocărilor vieții, să întregești percepții eronate/ iluzorii de realitate, să transformi echilibrul dobândit cumva, într-un stil de viață, să devii un adult autonom, responsabil și capabil de autoguvernare.
Să fim vigilenți: ce câștigăm la MERE să nu dăm pe PERE 😊!
Se cască înainte, pe ne-simțite o Realitate Artificială (deja tot mai articulată), susținută de tehnologia digitală, în care ne-am construit un dublu virtual și o identitate virtuală în mințile followersilor.
Iar această realitate, dă posibilitatea conștienței adolescentine și a copilului mic, prins în a doua treaptă a vieții – copilăria, să-și ducă funcționalitatea liberă mai departe.
Tehnologia, în special platformele de social media și jocurile video, stimulează sistemul de recompensă din creier, în special eliberarea de dopamină (dar și mulți alți neurotransmițători ai plăcerii), ceea ce”fortifică” copilul sau adolescentul interior.
Mihnea Măruță afirma :
"Adultul nemulțumit de realitate se întoarce în stadiul de copil care se joacă – e o regresie la nivel planetar – și își dotează jucăria imaginară cu tot ceea ce nu poate avea în viața sa dominată de responsabilități și suferințe: aventură (dar în condiții de siguranță), incertitudine (dar care nu-i periclitează corpul), întâlniri surprinzătoare, seducătoare (dar care nu vin cu obligații concrete).
Ceea ce se întâmplă, odată cu expansiunea virtualității (și determinată de aceasta), e o infantilizare globală.
Cel mai mare INFLUENCER din lume a devenit copilul, și nu cel căruia i-am dat viață, ci copilul din noi înșine, copilul interior."
Aș mai completa interogativ la ce a zis el : cine e acest copil? cine este acest adolescent?
Mă întreba la un moment dat o clientă:
-Ana, unde locuiesc în noi aceste 2 entități ? Cum arată ele?
Poate am să vă dezamăgesc pe unii dintre voi (cum am pățit și cu clienta mea): nu avem copii încastrați pe undeva prin corp, prin organe, nici măcar într-o ”inimă rănită”; ei nu sunt nimic altceva decât conexiuni reale între neuroni, între dendrite și axoni, conexiuni biochimice și informaționale realizate la un moment dat în timp, în baza unei percepții.
Adultul cronologic nu e pe toate palierele vieții și adultul psihologic.
Ceea ce în literatura de specialitate e descris drept disociere între biologic și emoțional.
Adultul ”crescut” doar cronologic nu-și poate gestiona stările și emoțiile pentru că nivelul de calibrare neuron-neuron s-a făcut cel mai adesea într-o eroare de percepție, pe care o transformă într-o eroare de predicție ca să supraviețuiască și să administreze ca țesut cerebral cât mai eficient resursa energetică.
Are restanțe uneori semnificative în sistemul perceptual.
Adultul în stadii subdezvoltate psihologic nu poate simți diferit, nu poate gândi diferit, nu poate decide/acționa diferit, atât timp cât panoul de comandă, creierul, are setări ne-updatate la realitatea momentului.
Am văzut oameni care folosesc terapiile să-și alimenteze aceleași circuite neuronale, își justifică acțiunile folosind noile metode deprinse, se învârt în cerc, din aceeași limitare inconștientă dată de conexiunea neuronală.
E o artă să intri în dialog cu creierul, să colaborezi cu el!
Din punctul meu de vedere nu trăim crize de indentitate ci confuzie de roluri, nu suntem izolați ci disperați, bulversați social iar integritatea adultului se va structura demn dintr-o onestitate radicală, dureroasă cu noi.
Nu realitatea virtuală sau tehnologia, nu tata, mama sau bunicii sunt hiba ci există o hartă neuronală bogată în miliarde de rețele, pe care fiecare a format-o în primii ani de viață, în funcție de ce a decodat împrejurul/ în interiorul lui, a ”îmbogățit-o” ulterior și azi impulsul electric circulă după un ”semn” foarte precis.
Când omenirea va face saltul în conștiența maturității?
Omul încotro?
Întrebări profunde la care nu știu să răspund!
Sunt semne firave, dar cred că se va schimba într-adevăr ceva atunci când fiecare dintre noi își va confrunta pe bune, “nervos” realitatea 😊.
Oricum "viața nu cunoaște cale de întoarcere", ne spune și Wilfried Nelles, iar dacă lumea azi arată cum arată, are un sens, o sensibilitate și o subtilitate!
PS. Dacă vrei să-ți confrunți vechi setări perceptuale, revin aceleași stări/situații,nu reușești să vezi mai mult, scrie-mi, te ajut cu drag !
Comments